După șase luni în care au rămas fără hangar, sală de forță și mici spații de cazare, canotorii de la CSM Timișoara se schimbă și fac exerciții de forță în nișe containere de fier pe care le-au primit de la primărie.
Asta după ce, aproape toată primăvara, tinerii erau văzuți de timișoreni în timp ce își cărau singuri bărcile în spate, de pe un mal pe altul, peste cel mai central pod al Timișoarei, cel al Episcopilor. Acum așteaptă o bază făcută cu banii de la agenția condusă de Elisabeta Lipă, însă e nevoie ca clubul CSM să afle de la municipalitate ce pot face în locația din Parcul Rozelor denumită „Groapa” de către bănățeni, teren ce le aparține.
Reamintim, secția de canotaj a CSM Timișoara a luat naștere cumva, neoficial, din antrenorii și sportivi desprinși din defuncta secție a clubului CFR (Banatul) și le-au preluat și baza, din spatele a ceea ce a fost cândva Ștrandul Eminescu. Erau clădiri ridicate în perioada comunistă, neintabulate, și au ajuns să se învecineze cu terase ridicate ilegal pe malul Begăi.
Primarul Dominic Fritz a decis să demoleze totul, grupat, deși hangarul și sala de forță erau delimitate vizual de terasă și aveau pe frontispiciu denumirea „Fabrica de campioni”, iar în Cartea funciară, pe teren scrie clar „loc pentru canotaj”.
S-a întâmplat în noiembrie, iar pe mal a fost lăsată o clădire tot neintabulată, dar cu pretextul că ea va fi dată canotajului. Ulterior, li s-a spus că are structura de rezistență a fost afectată de demolări, și au fost trimiși pe terenul Bazei Voința, din prostie sau reavoință, căci terenul era privat și deci, al altora.
A venit primăvară și sportivii au văzut că bărcile le erau deteriorate, căci rămăseseră legate de pontoanele din dreptul vechii baze, pe malul stâng al Begăi. Așa că au ajuns să le care ca măgarii de povară, peste pod, din baza din Parcul Rozelor.
Două canotoare de la club s-au filmat în 21 aprilie cu un filmuleț ironic, în care fiecare spunea câte o replică alternativă, inclusiv cu „vestiarul”, după o simplă copertină. Pe filmulețul postat de Maria-Elena Lungoci, două canotoare aveau următoarele replici:
„Sunt sportivă al CSM Timișoara, normal că sala mea de forță arată așa/ Sunt sportivă la CSM Timișoara, normal că trebuie să-mi leg barca de un copac/ Sunt sportivă la CSM Timișoara, normal că baza mea arată așa / Sunt sportivă la CSM Timișoara, normal că primarul a dărâmat baza ca să facă un parc / Sunt sportivă la CSM Timișoara, normal că avem cele mai bune condiții / Sunt sportivă la CSM Timișoara, normal că au venit azi să ne dărâme baza pentru că a fost construită ilegal / Sunt sportivă la CSM Timișoara, normal că bărcile sunt aici și și husele la 1 km distanță/ Sunt sportivă la CSM Timișoara normal că eu aici mă schimb / Sunt sportivă la CSM Timișoara, normal că nu am unde să mă schimb, că l-a luat vântul”.
Deoarece situația riscă să degenereze în defavoarea lui, electoral, înainte de Paște, Fritz s-a dus cu Elisabeta Lipă într-o vizită la care presa n ua fost chemată să deranjeze cu întrebări, și concluzia, după șase luni în care sportivii au stat fără bază, a fost uimitoare.
S-a ajuns la soluția că trebuie mutată pontoanele la baza din parc a CSM, peste apă, unde clubul are terenuri de tenis și de volei pe plajă. Agenția Națională de Sport condusă de Elisabeta Lipă a promis că va finanța baza nouă. Primăria s-a lăudat că a rezolvat problema, și a dat sportivilor trei containere metalice…
Cu toate aceste condiții dificile, niciun canotor de la CSM Timișoara nu s-a lăsat de sport. Din fericire, cât timp bărcile au stat legate de copaci, în dreptul bazei demolate, doar trei bărci de antrenament au suferit distrugeri. „Acum ne antrenăm tot în baza noastră, doar că am mutat pontonul pe partea cealaltă și ieșim direct pe apă. Noi am început să facem la primărie o serie de solicitări, să vedem ce putem construi pe terenul respectiv.
Aștept să primim un certificat de urbanism, să vedem dacă putem construi o sală, un hangar și spații de cazare. Depinde ce răspuns ni se va da. Din punct de vedere al bărcilor nu s-au mai întâmplat daune, pentru că bărcile sunt acum în baza noastră.
Ni s-au dat trei containere, au venit sportivii, au dus aici niște haltere. Încă nu au fost reparate bărcile distruse, urmează acum să vedem după competiție. Cred că trei au fost stricate, dar sunt bărci de antrenament. Avem bărci separate de competiție”, a declarat directorul clubului CSM Timișoara, Lucian Reclaru, pentru ProSport. Clubul este ministerial.
Altfel, înainte de vizita Elisabetei Lipă, consiliera locală Roxana Iliescu a depus un proiect prin care propunea ca un teren de pe strada Timocului, cu ieșire la Bega, să fie donat clubului CSM. Acolo, spre deosebire de Parcul Rozelor, nu sunt restricții în ceea ce privește procentul de ocupare a unui teren cu construcții, deoarece e lângă foste fabrici ale orașului. „Avantajul terenului e că avea ieșire direct la apă. Eu nici acum nu am renunțat la ideea aceea. O bază în plus nu strică, noi avem 13 secții. Putem, de exemplu, să facem o sală de box” a mai adăugat Reclaru.
Altfel, de 1 și 2 iunie, primăria a organizat prin instituțiile subordonate ale sale un picnic în parcul cu mult pietriș ridicat pe locația de canotaj. Acolo, un vechi teren de handbal a devenit teren de streetball. Iar pe locul de canotaj sunt doar două mese de ping-pong. Prezentate, desigur, ca mare realizare.
Altfel, din fosta „Fabrică de campioni”, Ivan Petcovici a luat zilele acestea aurul cu barca de 8+1 a României la europenele de Juniori. Ca el sunt mulți juniori la CSM Timișoara care așteaptă vremuri și ape mai line.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER